javruletz

Din aceeasi categorie, a minunilor de care m-am indragostit la saispe ani…

Pentru Ana, care sta in poza langa Ian Gillan

cu nonsalanta cu care stau copiii langa capra cu trei iezi

in Parcul Expozitiei, si pentru Nick, care-a ratat la mustata

sansa de-a canta cu el

S-a intamplat datorita lui Arrr, care ma rugase sa-i fac un CD cu vechituri, si-asa am ajuns sa m-afund printre King Crimson si Uriah Heep, Creedence si Steppenwolf.

Mda, cam asta-i. Voua – Mistreated, una dintre cele mai.

PS Ala mic si soricios pe care nu prea pare sa-l intereseze ce-i in jur e Ritchie Blackmore.

Ideea de mecanism defect, detasarea, absenta totala a oricarei urme de admiratie fata de personajul incapabil de emotii, ale carui nevoi primare sunt mai puternice decat ambitia de a obtine recunoasterea sociala, care totusi pare sa-l preocupe obsesiv au venit ca o revelatie in filmul lui Fellini…

Era una din zilele alea. De-abia terminasem sa-i explic fetei care vindea bilete de papagal in birtul puturos din gara, care nu reusise sa ma convinga sa trag unul si sfarsise prin a trage ea unul pentru mine, ca ma ameninta degeaba cu haidamacii care se uitau chioras de dupa colt. Era o chestie de principiu, daca eram destul de tampita incat sa ma trezesc dimineata la 5 ca sa ma duc la munca, de ce n-as fi fost la fel de tampita incat sa nu-mi pese de indivizii aia cu mutre de gealati?

Compartimentul era populat – o pustoaica de vreo doispe ani pe care o pusese tac’su la tren, in grija unei perechi in varsta, care venea din Israel sa-si petreaca sarbatorile cu putinii prieteni care le mai ramasesera in Iasi, si-n fata mea un tip absent, cufundat intr-o carte in care tot facea insemnari cu un capetel de creion, mormaia pentru sine, recitea cate un pasaj, zambea cuprins de nostalgie sau isi infrana cu greu cate-un hohot de ras. Desi invatasem alfabetul chirilic in joaca, printr-a doua, titlul cu caractere cursive nu se lasa descifrat. Imi statea pe limba sa-l intreb ce citeste, dar n-as fi vrut sa-i stric atmosfera, asa ca asteptam, cuminte, sa ridice privirea. Ii simteam nelinistea, infrigurarea cu care hotarase sa se izoleze de noi, din felul nervos si tremurat in care rasfoia paginile, intr-un tarziu mi-am dat seama ca habar n-avea de ce tinea cartea in mana – nu era decat un pretext ca sa fie lasat in pace.

Controlorul n-avea niciun gand sa plece. Fata n-avea poza pe carnetul de note, deci biletul ei cu reducere nu era valabil, putea fi suspecta, cine stie, poate facea chiar parte din vreo organizatie cu caracter infractional. In marea lui bunatate, controlorul era totusi dispus sa treaca totul cu vederea, evident contra unei sume de bani. Am asteptat vreo reactie, erau si barbati in compartiment, dar in spatiul carpato-danubiano-pontic chestia asta nu se intampla, regula de baza e “capul plecat sabia nu-l taie”, o scuza bizara pentru personalitati eunuce.

Am iesit in sila pe hol, “hai sa-ti explic si tie”, omul era complet debusolat, de ce vreau eu sa stric un obicei incetatenit, daca biletul meu era in regula si nu mi se pusesera intrebari, de ce ma bagam, nu era problema mea, ba e problema mea cand un bivol de-o suta de kile baga-n sperieti un copil, si-atunci a iesit si Victor, ne-am consultat rapid din ochi, ok, ii cumparam bilet intreg daca e cazul, dar spaga nu vezi.

Aerul nervos si absent se datora faptului ca tocmai primise viza pentru State, castigase o bursa de un an in Cleveland si urma sa plece intr-o luna. Plecase din Chisinau pentru ca nu-si gasise locul acolo, nici aici lucrurile nu-i mersesera mai bine, terminase biblioteconomie, voia sa fie bibliotecar si nici prin cap nu-i trecea sa se faca agent de vanzari sau altceva, la cei treizecisivreocinci de ani simtea ca e prea tarziu sa o mai dea la intors. Despre indocrinare, trunchierea textelor literare din manualele scolare si manipularea maselor vorbea cu acelasi amestec de ironie, durere, caldura si intelegere pe care-l intalnisem la Kusturica cand se referea la tigani. Ne-am pus de acord asupra lui Andrei Rublev, am hotarat sa multiplicam iubirea pentru Tarkovsky si calatoriile lui interioare, am vorbit despre sate si atacurile cazacilor, bunici, schimbarea numelor pana la a deveni de nerecunoscut, cu scopul pierderii identitatii.

In State nimerise coleg de camera un ungur, nici unul dintre ei nu era bun vorbitor de engleza, astfel ca limba care-ar fi trebuit sa le foloseasca de liant in conversatii, pocita, facea ca orice inceput de polemica sa cada in ridicol… Dupa cum aveam sa aflu mai tarziu, de peste ocean, jucam roluri de balanta, antiseptic, cicatrizant si euforic, intersanjabile sau cumulate in functie de perceptie si starea de spirit de moment. Anul a trecut, bursa te conditiona ca la absolvire sa te intorci in tara ta si sa muncesti cel putin 3 ani in domeniul respectiv, si Victor s-a intors fara prea mare tragere de inima, dar cu aceeasi convingere ca nu ne putem transforma cu totii in vanzatori si la fel de hotarat sa nu accepte compromisuri. Ii disparuse inflacararea din cuvinte, aluneca spre un teritoriu peste care nu mai aveam putere, isi pierduse vointa de a nu deveni cu fiecare zi mai mult un numar decat un nume, pana intr-o zi cand n-a mai aparut deloc. Calauza lui se ratacise.

Lui Victor, despre care cred ca s-a hotarat sa emigreze

in lumea cealalta, si de care mi-am amintit astfel, dupa 7 ani

Motto:

“If looks could kill, they probably will”.

(Peter Gabriel – Games without frontiers)

All these are happening because of Arrr and Vee, although Arrr might not even know that Vee’s name is Vee.

I was merely trying to give Arrr a hand, persuading her that a sign of recognition couldn’t do any harm and I somehow got entangled in the explanation…

I was most aware of the meaning of the gesture when I stood up and picked the third chair – we were waiting for someone. Minutes later, when I turned around to welcome Keck, I was already making that statement which unfortunately Arrr didn’t see. I was seated, so I was supposed to look much farther up for someone who was to come through that door, nevertheless my eyes lingered on him.

That man like a truck was intriguing me, nothing about him was elegant, but the innuit face, those slit eyes and almost no lips, the burning glance, his undisguised openness, the clear sign that he didn’t mind the game and that he was willing to play along were keeping me, a dragonfly caught in amber.

I finally raised my eyes, Keck was coming, I smiled and waved as if I were seeing somebody off at a railway station.

Next week, he pinpointed me out of other two hundred members of an enthusiastic crowd, greeted me and made me answer unhesitatingly. Of course I had doubts, of course I thought I must have been mistaken, in fact I was just telling Arrr about that, later on, in the pub, my back to the window, when they left. He waved Arrr good-bye and pointed his finger at me.

to be continued… or ended

obosisem de atata zbucium, asa ca am adormit imediat… 

se facea ca parintii nostri aranjasera casatoria aceea de convenienta, cu toate astea nu vedeam niciun motiv pentru care l-as fi facut pe adolescentul zambitor si timid sa-si blesteme ziua. 

era o zi de vara racoroasa numai buna pentru plimbare, pretextul perfect daca vrei sa scapi de conversatia iscoditoare a unor oameni neinteresanti. asa ca am pornit zambindu-ne complice pe aleea aceea foarte ingusta, marginita de arbusti care ne obligau sa ne inghesuim unul in celalalt, cu atingerea lor verde. 

omul zacea, cazut pe trepte, si cand si-a ridicat fata spre noi am vazut ca era pliata pe diagonala, ca o figura in marime naturala, decupata dintr-un ziar. am pastrat gandul pentru mine “dupa ce ca e mutilat de natura, i-a mai trebuit si sa bea”, si-am trecut mai departe fara sa ne oprim. 

seara la stiri am aflat ca nu zacea de beat, ci pentru ca fusese batut, si ca murise din cauza loviturilor. in imaginile prezentate in jurnal l-am vazut mai bine: era doar un trunchi, om doar pe jumatate, n-avea picioare si nici sex si mi-am dat seama ca daca n-as fi gandit in clisee, poate ca ar fi fost salvat…

de nume pe care mi le amintesc doar in parte si cu mare efort.

vestea mortii Anielei, in urma cu mai bine de-un an, m-a tintuit pe scaun. m-am strans ca o stridie, ma durea tot trupul de parca cineva mi-ar fi smuls o bucata. era blonda, serafica, avea vocea grava si soptita, trecea ca o frunza printre noi si nu banuiam ca in ea crestea deja samanta nefiintei.

desi e firesc sa nu-ti amintesti decat numele celor care ti-au atins existenta in vreun fel, e ciudat sentimentul ca ti-ai petrecut patru ani printre niste oameni pe care nu i-ai cunoscut. GAUDEAMUS IGITUR JUVENES DUM SUMUS…