obosisem sa tot aud stirile din ora-n ora. lumea se isteriza de fericire – cantareata care revolutionase muzica pentru ca aparuse dezbracata pe scena, pe vremea cand treaba asta inca mai era un tabu, avea sa vina in sfarsit, sa danseze in chiloti si la noi.
printre valurile de admiratie care se lateau in jurul meu ca petele de motorina, ma lovise un dor nebun de ireverentele lui Terry Gilliam si Ben Elton, ma chinuia balaceala asta de high tech si low life and values, atmosfera cyberpunk, de distopie generalizata ma facea sa ma indragostesc cu disperare de cate un copac, sa tanjesc dupa impamantare, vorba nu stiu cui.
uite-asa am dat peste The Janitor, un scurt metraj de animatie – facut de studenti ai anului III de la o universitate de stiinte aplicate de undeva din Germania – in care Dumnezeu isi are sediul in niste cladiri cu aspect industrial…
fetita, mirata, nu intelegea de ce trebuie sa se roage. “pentru ca Dumnezeu are grija de noi”, ii raspundea taica-sau. “dar noi suntem multi, cum poate el sa aiba grija de toti?”, intreba ea, neincrezatoare. “ne trimite fiecaruia cate un inger pazitor”, venea prompt, raspunsul. “si unde sta ingerul asta pazitor?”… “noi nu-l vedem, dar el sta mereu in spatele nostru”.
atunci, fetita lua prima hotarare importanta din viata ei: sa nu mai doarma pe spate, ca sa nu-l doara aripile pe inger…
… amanasem inceputul haituielii de mila prazii, si pentru ca inca n-am uitat prima hotarare importanta pe care-am luat-o in viata asta.
odata pornita, vanatoarea imi aduse gust de sudoare picurata in josul fruntii si miros de sange si frica. trecusem de punctul in care m-as mai fi putut opri, apropierea de prada pana sa-i simt caldura, respiratia haotica a fiintei incoltite, incercarile ei de a scapa izbindu-se cu spatele in zid, imi trezisera bucuria de a aplica lovituri directe impersonale, pentru ca provocau panica si se reflectau in intentia de a schimba strategia, a-mi abate atentia si adormi banuielile si nu mi se puteau intoarce impotriva, acuzator.
atunci am inceput sa-mi alimentez tenebrele – am citit Istoria canibalismului (nu strambati din nas, cu totii avem cate un monstru de hranit, unora le curg balele la porno sau la snuff, altii asculta black…) si m-am apucat de Michel Foucault, am devorat capitolele despre suplicii si trupul condamnatilor si m-am oprit. voiam sa-mi pastrez curiozitatea epistemica, inainte de a deveni patologica.
apoi mi-am abandonat prada, am lasat-o sa se descurce cu viata ei.
stersesem linia subtire dintre real si latent si mi-era teama ca fetita si ingerul ei cu aripile nestrivite se vor fi ratacit prin vreo jungla, se vor fi impotmolit prin vreo mlastina, si vor fi fost asteptand, ghemuiti la pamant, sa-i ajunga aztecii, si atunci m-ai oprit: “stii ce imi place la tine? you have a soothing quality”
azi dimineata. cobor din autobuz. omu’ din statie avea tricou rosu, pe care scria maaaaare BORN TO FXXK
ce dharma de cacat, imi zic, da’ macar asta stie care-i e menirea. unii dintre noi dau coltu’ fara sa afle care le e rostul, iar altii nu-si pun niciodata intrebarea.
scuze celor care-l iubesc pe Brian May, ma bazez pe umorul vostru
