javruletz

Lucian incerca mereu sa construiasca un zid in jurul viselor ei. Se apucase de fumat doar ca sa-i stea prin preajma in alea cinci minute, erau oazele in care se puteau refugia doar ei ca sa vorbeasca despre orice si sa uite sa se intoarca la ceilalti.

Cu toate ca o rugase, la inceput ea uita sa-i faca vreun semn. Pleca singura, iar la intoarcere Lucian o intampina c-o privire piezisa si mormaia printre dinti “ai fost fara mine…”, ea se scuza incurcata “am fost la baie”, pe el il pufnea rasul “nu conteaza, trebuia sa ma iei si pe mine!”

Ei ii placea sa se apere singura, pentru c-o facea cu haz si cu argumente neasteptate si era rezistenta la mai toate metodele de spalare a creierului, atacurile, rautatile. Cu toate astea, el ii lua mereu apararea de parca ar fi simtit ca sub firea rebela s-ar putea ascunde un Randle Patrick McMurphy in varianta feminina, de parca s-ar fi temut sa nu apara de pe undeva o Nurse Ratched care sa vrea s-o niveleze, s-o supuna si sa-i taie visele, gandurile, panglicile, mingile. Mereu ii spunea sa plece de-acolo, inainte ca mediul acela de oameni care se trezesc luni cu greata si asteapta vinerea de parca n-ar avea la ce sa se gandeasca-ntre timp s-o otraveasca fara intoarcere.

Cand a spulberat-o pe femeia aceea cu un suierat “tu nu esti in stare nici sa vorbesti cu ea, nu-nteleg de ce crezi ca te-ai putea certa cu ea”, nimeni n-a ripostat, n-au gasit necesar sa-l critice sau sa-l tempereze, erau obisnuiti ca el sa se puna zid viselor ei.