estudio en tristeza menor (studiu in tristete Minor, varianta haules baules pentru Ana si Adina)

Posted on Monday, October 27th, 2008 at 23:04

Guardo a Julio Cortazar dentro de mi alma, aunque algunos de sus cuentos me enfrian y me dan miedo, por insinuarse en el subconsciente y crear alli lugares y acontecimientos tan inexistentes como verosimiles pero, para mirar mas alla de los fantasmas y simbolos, para destacar al humor triste propio al Sur (me estoy refiriendo solo al continente sur-americano y surrealista) hay que dirigirse a Marquez.

Il pastrez pe Julio Cortazar in suflet, desi unele dintre povestirile lui ma iau cu fiori si ma fac sa-mi fie teama, pentru ca se insinueaza in subconstient si creaza acolo locuri si intamplari pe cat de inexistente pe atat de verosimile dar, pentru a privi dincolo de fantasme si simboluri, pentru a distinge umorul trist propriu Sudului (si ma refer strict la continentul sud-american si supra-realist – aici era un joc de cuvinte care s-a dus naibii) trebuie sa te orientezi spre Marquez.

Hace unos dias he dado con el final de una pelicula de Uruguay, cuyo nombre me queda desconocido (que lastima, como cualquier otra informacion sobre este pais, salvo el nombre de la capital, y esto por ser una ignorante).

Acum vreo cateva zile am dat peste sfarsitul unui film uruguayan, al carui nume mi-a ramas necunoscut (ce pacat, ca si orice alta informatie despre tara asta, in afara de numele capitalei, si asta de ignoranta ce sunt).

Se trata de un hombre que espera la visita del papa Juan Pablo el Segundo en su pueblo envuelto en pobreza y suena con arrancarse de la miseria, no gracias a la bondad divina que se hubiera derramado sobre su familia como una consecuencia de la visita del emisario de Dios, sino aprovechandose de la multitud de los peregrinos, que el se finge que todos van a comer mucho y por supuesto van a necesitar un retrete elegante y limpio…

E vorba despre un om care asteapta vizita papei Ioan Paul al II-lea in satul sau cufundat in saracie si viseaza sa se smulga din mizerie, nu datorita bunatatii divine care s-ar fi revarsat ca o consecinta a vizitei trimisului Domnului, ci folosindu-se de multimea de pelerini, despre care-si inchipuie ca vor manca mult cu totii si vor avea nevoie de-o buda, eleganta si curata…

Asi que el tio se pone a conseguir el dinero que no tiene y empieza a construir el mejor excusado visto alguna y otra vez en su pueblo y a instruir a su hija y a su mujer en cuanto al comportamiento que deben ostentar ante los visitantes.

Asa ca omu’ se-apuca sa faca rost de banii pe care nu-i are si incepe sa construiasca cel mai grozav WC care s-a vazut vreodata in satul lui si sa-si instruiasca fata si nevasta in ceea ce priveste felul in care trebuie sa se comporte cu vizitatorii.

Trabaja como si fuera fuera (sic!) de la cabeza, la puerta del excusado es mejor que la de la casa, el gran dia llega, pero al pobre tio todavia le falta el dinero para el vaso de porcelana, debido al hecho de que su “protector” tarda en prestarle la plata porque no le gusta que nadie sea independiente y logre algo por si mismo.

Munceste de parca si-ar fi iesit din minti, usa de la buda e mai buna decat cea pe care-o are la intrarea in casa, vine ziua cea mare, dar bietului om inca ii lipsesc banii pentru vasul de portelan, deoarece “protectorul” sau intarzie sa-i imprumute banii, pentru ca nu-i place ca cineva sa fie independent si sa realizeze ceva pe cont propriu.

Finalmente, cuando llega con el trofeo, casi muerto con el esfuerzo, el discurso del papa ha terminado y la gente ya esta dispersandose.

In sfarsit, cand soseste cu trofeul, aproape mort de oboseala, discursul papei s-a terminat si lumea deja a inceput sa se imprastie.

Como siempre en el Sur, la desesperacion y la risa hacen juego, ningun milagro pasa y los perros hartos acaban por mirar con indiferencia a los montones de comida rancida, que los peregrinos ni pensaron en tocar.

Ca intotdeauna in sud, disperarea si rasul merg mana in mana, nu se intampla nicio minune si cainii satui sfarsesc prin a privi cu indiferenta gramezile de mancare stricata, pe care pelerinii nici n-au atins-o macar.

El fragmento de la pelicula me hizo acordarme de Macondo, la tierra fingida – representativa para el aislamiento y retraso surrealista de un continente entero – donde Jose Arcadio Buendia, el hombre con la mas viva imaginacion de todo el pueblo, siempre desenganado con el fracaso de sus experimentos pero siempre dispuesto a continuar, esperaba a un gitano que respondia al nombre de Melchiade, para enterarse de las ultimas invenciones de una epoca atemporal…

Bucata de film m-a facut sa-mi amintesc de Macondo, pamantul imaginat – reprezentativ pentru izolarea si intarzierea supra-realista a unui intreg continent – unde Jose Arcadio Buendia, omul cu imaginatia cea mai debordanta din tot satul, mereu dezamagit de esecul experimentelor sale dar mereu dispus sa continue, astepta un tigan care raspundea la numele de Melchiade, pentru a se informa cu privire la ultimele inventii ale unei epoci atemporale…

PS Dragele mele,

Sunt sigura ca ati inteles in mare, chiar daca n-ati facut facultatea de telenovele :)

As vrea sa fi stiut un loc unde problemele de limba (spaniola) sunt chestiuni minore si toata lumea se intelege din priviri :P, cu toate astea cea mai mare parere de rau e ca nu stiu mai multe limbi, ca sa am un teren de joaca si mai mare, pentru ca blogu’ asta e parcul meu (linkul il atasez la status din pura vanitate), in care expun ce-mi fata mintea, in ce limba ma simt libera sa ma exprim in momentul respectiv.

Cat despre public, tinta nu exista, dar vorba lui Marin Sorescu, “unde dai acolo crapa”…

Cu plecaciune,

javruletz

You can leave a response, or trackback from your own site.

One comment

 1 

asta mi-a amintit de un filmulet… tare simpatic din 2006. Iak aici

October 30th, 2008 at 23:04

Leave a reply

Name (*)
Mail (will not be published) (*)
URI
Comment